Rezultatele întâlnirii celei de-a 72 sesiuni a Comitetului regional al Organizației Mondiale a Sănătății – Biroul Regional pentru Europa
septembrie 12, 2022
Consiliul Internațional al Asistenților Medicali aduce vocea asistenților medicali în cadrul Adunării Generale a ONU
septembrie 29, 2022

Rezultatele reuniunii dedicate asistenților șefi și moașelor șefe din Regiunea Europeană a OMS

La data de 15 septembrie 2022, în marja celei de-a 72 sesiuni a Comitetului Regional pentru Europa al OMS, s-a desfășurat la Tel-Aviv, Reuniunea dedicată asistenților șefi și moașelor șefe din Regiunea Europeană a OMS ( GCNOMS Hub).

Organizat pentru prima dată în format fizic de la începutul pandemiei Covid-19, evenimentul a reunit peste 60 de participanți, inclusiv directorul executiv al ICN, domnul Howard Catton și invitați de nivel înalt din Statele Membre ale Regiunii Europene. Având în vedere sprijinul doamnei Consilier Prezidențial Dr. Diana Păun la inițiativele venite în sprijinul asistenților șefi și moașelor șefe din România, am avut onoarea de a o avea alături de noi în ședință ca exemplu autentic de leadership și de cooperare în sprijinul forței de muncă în sănătate.

Ședința a fost organizată pe două componente- o componentă de familiarizare cu membrii Departamentului responsabil de asistenți și Moașe din cadrul Ministerului Sănătății din Israel. Au fost prezentate direcțiile de activitate, structura departamentului, un rezumat al principalelor rezultate, dar și viziunea și obiectivele pe termen scurt și mediu.

A doua componentă a inclus prezentarea în rezumat a principalelor recomandări ale raportului privind forța de muncă în sănătate. Raportul poate fi accesat la următoarea adresă: https://www.who.int/europe/publications/i/item/9789289058339.

Întâlnirea, a oferit oportunitatea de dialog privind teme prioritare ale agendei europene în materie, precum leadership, perspective în educație, practica bazată pe dovezi.

De asemenea, a fost lansat Briefing-ul tehnic pentru întărirea asistenților medicali și moașelor pentru îmbunătățirea rezultatelor de sănătate: contribuția  asistenților șefi și a moașelor șefe din Regiunea Europeană a OMS . Documentul poate fi accesat la linkul: https://apps.who.int/iris/handle/10665/362261

Am fost onorați că am putut contribui, prin succesul Conferinței aniversare de nivel înalt a OMAGMAMR, A look back to lead forward: tracing new paths to excellence in nursing and midwifery, desfășurată în luna iulie a.c., la decizia OMS EURO de a organiza în cursul anului viitor, în România, o Conferință regională privind forța de muncă în Sănătate, inclusiv la decizia de organizare a următoarei sesiuni a HUB GCNOMs în marja acestui eveniment.

Articolul Rezultatele reuniunii dedicate asistenților șefi și moașelor șefe din Regiunea Europeană a OMS apare prima dată în OAMGMAMR.

Termen de eliberare documente

Eliberarea certificatelor de membru si a avizelor anuale pentru exercitarea profesiei se va face in termen de maxim 30 de zile lucratoare de la transmiterea pe e-mail a tuturor documentelor numai pe e-mailul titularului de drept (conform acordului pentru procesarea datelor semnat olograf). Termenul a fost extins datorita numarului mare de solicitari.

Foaia de varsamant pentru plata cotizatiei se va transmite pe e-mailul titularului in termen de 7 zile de la inregistrarea cererii solicitantului.

Avizul anual de libera practica se va elibera numai daca sunt indeplinite conditiile conform legislatiei in vigoare.

Eliberarea adeverintelor pentru participare la concurs/examen se va face in termen de 3 zile lucratoare de la transmiterea tuturor documentelor necesare.In cazul in care una din conditii nu este indeplinita dosarul/e-mailul se considera respins (titularul va primi e-mail de respingere), reluandu-se procedura la cererea solicitantului dupa completarea dosarului - se va transmite un nou e-mail.

ATENTIE: Toate solicitarile si documentele transmise pe e-mailul filialei vor fi inregistrate numai de LUNI pana JOI, in intervalul 10.00-16.00.

Vineri este zi speciala pentru reprezentantii desemnati din partea unitatilor sanitare din judetul Constanta.

Tot ce se transmite in afara intervalului mai sus mentionat va fi inregistrat cu ziua urmatoare lucratoare.

OAMGMAMR FIL. CONSTANTA 
STR. MIHAI VITEAZUL NR. 81
FAX 0241660455