Anunț important cu privire la încheierea contractelor de prestări servicii cu asistenții medicali care își desfășoară activitatea în centrele de vaccinare
martie 12, 2021
ANUNȚ IMPORTANT | Înscriere programe de specializare pentru dezvoltarea unor abilități profesionale
martie 16, 2021

Program de educație medicală continuă la distanță adresat asistenților medicali din asistența medicală primară si comunitară

Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București organizează în parteneriat cu Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate (CPSS) programul de educație medicală continuă la distanță “Comunicarea interpersonală în vederea creșterii acoperirii vaccinale” în cadrul proiectului “Creșterea acoperirii vaccinale prin îmbunătățirea comunicării între personalul din asistența medicală primară și comunitară și părinți/aparținători ai copiilor”, finanțat de UNICEF România, adresat medicilor de familie și asistenților medicali din asistența medicală primară și comunitară. Cursul, dezvoltat de formatori medici de familie – dr. Gindrovel Dumitra și dr. Sandra Alexiu, se desfășoară în sistemul de educație medicală continuă la distanță, pe platforma perfmed.ro.

Acest curs se adresează profesioniștilor din întreaga țară.

Cursul este gratuit și disponibil pe platforma perfmed.ro pentru un număr maxim de 300 de profesioniști din asistența medicală primară și comunitară, până cel târziu la data de 31 mai 2021.

Cursul este creditat cu 12 credite EMC.

Cunoștințele dobândite, metodele și tehnicile de comunicare interpersonală sunt folositoare în general în activitatea medicală curentă a profesioniștilor din asistența medicală primară și comunitară, nu numai în creșterea încrederii părinților și populației în vaccinare.

Articolul Program de educație medicală continuă la distanță adresat asistenților medicali din asistența medicală primară si comunitară apare prima dată în OAMGMAMR.