Statut

Pagina 1 Pagina 2 Pagina 3 Pagina 4 Pagina 5 Pagina 6 Pagina 7 Pagina 8 Pagina 9 Pagina 10 Pagina 11 Pagina 12 Pagina 13

CAPITOLUL V
Structura organizatorică

    SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

    ART. 15
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
(2) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti se organizează o filială a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, formată din toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectivă, denumită în continuare filială judeţeană, respectiv filiala municipiului Bucureşti.
(3) Filialele judeţene şi filiala municipiului Bucureşti nu au personalitate juridică şi beneficiază de autonomie organizatorică şi funcţională, în limitele prevăzute de prezentul statut.
(4) Filialele judeţene şi filiala municipiului Bucureşti nu pot încheia acte juridice în numele organizaţiei naţionale sub sancţiunea nulităţii absolute a actelor respective.
(5) Sediul filialei judeţene este în oraşul reşedinţă de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti pentru filiala municipiului Bucureşti.

    SECŢIUNEA a 2-a
Organele de conducere la nivel teritorial

    ART. 16
Organele de conducere ale filialei judeţene, respectiv ale filialei municipiului Bucureşti ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt:
a) adunarea generală;
b) Consiliul judeţean, respectiv Consiliul Municipiului Bucureşti;
c) Biroul Consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti;
d) preşedintele.
ART. 17
(1) Adunarea generală este constituită din reprezentanţii aleşi ai tuturor asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cu drept de liberă practică înscrişi în filiala respectivă, conform normei de reprezentare de 1 la 50.
(2) Adunarea generală alege prin vot secret, cu majoritate simplă, membrii Consiliului judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, respectiv ai Consiliului Municipiului Bucureşti, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul total al reprezentanţilor aleşi.
(3) Adunarea generală îndeplineşte oricare alte atribuţii date în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(4) Adunarea generală se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui filialei sau la cererea a cel puţin jumătate plus unu dintre membrii consiliului judeţean.
(5) Adunarea generală îşi desfăşoară activitatea statutar, în prezenţa a două treimi din numărul membrilor acesteia.
ART. 18
(1) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are un număr de membri proporţional cu numărul asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali înscrişi în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008.
(2) Alegerile sunt validate în prezenţa a două treimi din numărul total al reprezentanţilor în adunarea generală; în cazul în care la adunarea generală întrunită cu ocazia alegerilor nu este prezent un număr de două treimi din numărul total al reprezentanţilor, în termen de 14 zile se va organiza o altă adunare generală pentru alegeri, al cărei rezultat va fi validat indiferent de numărul participanţilor.
(3) Consiliul judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, respectiv Consiliul Municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România va alege dintre membrii săi un birou format din: un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar.
(4) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are în principal următoarele atribuţii:
a) promovează drepturile şi interesele profesionale ale membrilor săi, apără demnitatea, onoarea, libertatea şi independenţa profesională ale acestora;
b) alege dintre membrii săi un birou format din: un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar;
c) aprobă angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii filialei, în limita competenţelor stabilite de Consiliul naţional, cu respectarea legislaţiei;
d) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli;
e) aprobă raportul de activitate al biroului consiliului;
f) alege din rândul membrilor săi o persoană pentru a ocupa funcţia electivă rămasă vacantă în cadrul biroului consiliului;
g) aprobă acordarea recompenselor, diplomelor de onoare şi de excelenţă;
h) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(5) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se întruneşte în sesiune ordinară trimestrială şi, ori de câte ori este nevoie, în sesiune extraordinară.
(6) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este legal constituit în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor săi şi hotărăşte cu majoritate simplă.
(7) Hotărârile consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sunt obligatorii pentru toţi membrii filialei respective, în măsura în care nu contravin legilor în vigoare.
(8) Participarea membrilor consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti la şedinţe este obligatorie.
(9) Membrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă în cuantumul stabilit de consiliul judeţean/municipiului Bucureşti, la propunerea biroului, în funcţie de fondurile disponibile, numai cu condiţia să fi participat la şedinţa respectivă.
(10) Membrii consiliului care absentează nemotivat la 3 şedinţe consecutive vor fi sancţionaţi conform regulamentului.
(11) La şedinţele consiliului pot participa cu statut de invitat şi alţi membri care nu deţin nicio funcţie electivă în cadrul OAMGMAMR, aceştia neavând drept de vot.
(12) Organele de conducere ale filialelor judeţene, respectiv ale filialei municipiului Bucureşti se subordonează ierarhic Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 19
(1) Biroul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti este format din: preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar.
(2) Biroul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti se întruneşte statutar în prezenţa majorităţii membrilor săi şi ia decizii valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În situaţii de balotaj, votul preşedintelui este decisiv.
(3) Biroul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui sau a cel puţin 2 dintre membrii săi.
(4) Atribuţiile biroului consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti sunt:
a) coordonează şi conduce activitatea filialei în perioada dintre sesiunile consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
b) ţine evidenţa membrilor săi autorizaţi şi aprobă transferul membrilor de la o filială la alta;
c) comunică Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România orice modificare în legătură cu membrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sau ai biroului consiliului;
d) coordonează activitatea departamentelor şi compartimentelor din structura proprie;
e) aprobă desemnarea nominală a şefilor comisiilor de specialitate, departamentelor şi compartimentelor din structura proprie;
f) eliberează membrilor filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti certificatul de membru;
g) răspunde la sesizările, adresele, petiţiile adresate filialei de membrii acesteia sau de alte persoane, în termen de 30 de zile lucrătoare; în caz contrar, petiţionarul are dreptul de a sesiza organele ierarhice superioare, care vor analiza şi soluţiona, după caz, aceste petiţii;
h) aprobă angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii filialei, în limita competenţelor stabilite de Consiliul naţional şi cu respectarea legislaţiei în vigoare;
i) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune pe care îl supune aprobării consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi îl înaintează spre informare Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
j) informează consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti cu privire la deciziile emise între şedinţele consiliului.
ART. 20
Preşedintele filialei are următoarele atribuţii:
a) asigură conducerea şi coordonarea biroului consiliului;
b) primeşte şi repartizează departamentelor, respectiv compartimentelor de specialitate petiţiile, cererile adresate de membrii organizaţiei sau de alte persoane;
c) aprobă angajarea, promovarea şi eliberarea din funcţie a personalului executiv al filialei;
d) exercită autoritatea disciplinară asupra personalului, în limita prevederilor legale;
e) stabileşte atribuţiile personalului din cadrul departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate şi ale personalului executiv;
f) aprobă programele de efectuare a concediilor anuale de odihnă;
g) exercită atribuţiile ordonatorului principal de credite la nivelul filialei;
h) reprezintă filiala în relaţia cu autorităţile locale, instituţiile guvernamentale şi organizaţiile neguvernamentale, cu mass-media, cu alte persoane fizice şi juridice;
i) conduce lucrările adunării generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi ale biroului consiliului;
j) ia măsuri pentru a asigura participarea membrilor din cadrul filialei sale, care sunt consilieri naţionali, la şedinţele Consiliului naţional.
ART. 21
În lipsa preşedintelui, acesta poate mandata un vicepreşedinte pentru exercitarea atribuţiilor sale, în tot sau numai în parte.
ART. 22
Vicepreşedinţii biroului consiliului au următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate aflate sub autoritatea lor;
b) întocmesc la sfârşitul fiecărui an sau la cererea preşedintelui filialei o informare privind activitatea departamentelor, respectiv a compartimentelor aflate sub autoritatea lor;
c) exercită orice alte atribuţii date de preşedintele biroului consiliului, în limitele legii.
ART. 23
Secretarul biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are următoarele atribuţii:
a) îndrumă şi coordonează activitatea secretariatului şi a serviciilor aflate în subordine;
b) răspunde de gestionarea patrimoniului instituţiei şi ia măsuri pentru asigurarea integrităţii acestuia;
c) organizează activitatea de întreţinere şi stabileşte măsuri pentru paza sediului instituţiei, prin structurile de resort;
d) ia măsuri pentru efectuarea inventarierii anuale a tuturor bunurilor din patrimoniul instituţiei şi prezintă biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti un raport asupra acestui inventar;
e) organizează activitatea pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi activitatea de protecţie a muncii;
f) păstrează registrele de procese-verbale ale adunării generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi ale biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
g) exercită orice alte atribuţii date de preşedintele biroului consiliului.

Pagina 1 Pagina 2 Pagina 3 Pagina 4 Pagina 5 Pagina 6 Pagina 7 Pagina 8 Pagina 9 Pagina 10 Pagina 11 Pagina 12 Pagina 13